Din biblioteca mea
Tronul de foc - Cronicile familiei Kane vol. 2
Cronicile familiei Kane · volumul 2
Fără rating
Despre carte
Aventurile fraților Carter și Sadie Kane continuă într-un ritm și mai alert în acest al doilea volum al seriei, după ce se răspândește vestea că Apophis, șarpele haosului, va ieși din temnița lui și va distruge întreaga lume.
Cei doi tineri magicieni trebuie să-l trezească pe bătrânul zeu al soarelui, Ra, și să pună din nou în scenă eterna luptă dintre lumină și întuneric, altfel nu au nicio șansă în fața armatelor demonului. Însă această sarcină s-ar putea dovedi peste puterile lor, ținând seama că vor avea de străbătut mai întâi de toate colțurile pământului pentru a reuni cele trei părți ale Cărții lui Ra.

Continuă povestea
Volumul anteriorPiramida rosie - Cronicile familiei Kane vol.1CitităVolumul următorUmbra sarpelui - Cronicile familiei Kane vol.3Citită
Toate volumele adăugate în Cronicile familiei Kane →